BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

luni, 11 ianuarie 2010

Ipocrizie



Se trezeste dimineata cu greu,remarcand ca nu mai are energia de altadata ca sa inceapa o viata noua in fiecare zi.Se spala pe fata cu apa rece sa se trezeasca rapid deoarece risca sa intarzie la umilul loc de munca care ii asigura functionarea organismului pe aceasta planeta.Observa ca este din ce in ce mai slab,fata ii este intr-o continua incruntare,iar petele rosii de pe fata ii sugereaza faptul ca are anumite probleme cu tensiunea,transpira abundent in palme si inima ii tresare energic de fiecare data cand se gandeste la seful lui...care il considera pur si simplu un mic copil.Isi soarbe cafeaua dintr-o inghititura,pregatit sa indure cele zece minute de ger amestecat cu nicotina pana la locul de munca,isi uraste viata la fel ca si pe el,probabil mai mult pe el decat viata.Se intreaba adeseori de ce nu reuseste sa fie ca ceilalti...pur si simplu nepasator si obscen.Considera ca toata aceasta repetare nefireasca a evenimentelor din viata lui e doar un impas temporar si ca norocul ii va surade cat de curand...dar in adancul sufletului isi da seama ca se insala pe el insusi,ca sa poata sa mearga mai departe prin acest rahat imens in care se afla.
Nimanui nu-i pasa de el,poate doar superficial,il afecteaza chestia asta intr-o oarecare masura dar s-a obisnuit la fel ca si cu locul de munca.Dragostea pe care o cauta e prea perfecta pentru lumea in care traieste,iluziile si fantasmagoriile ii tin de urat cateodata cand singuratatea il copleseste impreuna cu depresia.
Se asteapta la prea multe si presupune ca de aceea nu prea ii reuseste nimic din ceea si propune,viata lui e cladita printr-un tunel care nu are capat de iesire,sapa adanc cu unghiile de fiecare data,dar nu da numai peste pietre colturoase si amintiri pe care nu reuseste sa le stopeze intr-un sertar al mintii,lipite cu o eticheta simpla:caz clasat.
Isi doreste enorm sa dispara definitiv cand este lovit de ignoranta si sentimente perfide,nu-i mai tolereaza pe cei din jurul lui cand ii observa cat de superficiali si ipocriti isi joaca numarul milei.Ar vrea sa-i ucida cu sange rece,sa le lase craniul zdrobit cu creieri siroind spre gura de canal ca dupa aceea sa le sopteasca la ureche:acum este mai bine si pentru mine si pentru tine,dormi in pace.
Nu are nici o figurina mistica iluzorie pe care sa o slaveasca si sa i se inchine cu admiratie,nici un tablou,infatisand omul perfect sau vreo alta reprezentare a ispasirii,crede doar in dragoste,isi pune toate sperantele in puterea ei miraculoasa de-al trezii la realitate.Spera sa cunoasca doar dulcea ei suferinta,sa-i deschida ochii infingand in el un cutit incins,urlandu-i in fata ca o curva disperata:Trezeste-te dracului!esti doar un animal ca si cel de langa tine,asa ca fa-ti traba de caine!
Dar el nu...e doar un biet.Sper sa-i zdrobeasca cineva capatana!

1 ~Delirari~:

X. spunea...

Intotdeauna exista un tunel de iesire. Trebuie El singur sa se impulseze sa nu intre in acel "rahat" si sa se mentina macar la marginea sa, doar ca sa priveasca pe cei de acolo si sa fie puternic sa nu se lase coplesit de tristete si depresie.
Iar despre dragoste, inteleg. Si uneori simt si eu la fel.
Mda... nu inteleg de ce vorbesc eu acum despre asta.

In sfarsit, mi-a placut postarea.
:)