BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Incomplet



Incomplet.Atat pot sa spun despre mine.Caut de multi ani acea piesa data naibii si nu reusesc nicicum sa o gasesc,e pierduta undeva in abisul sufletului meu,probabil zace neajutorata intre atatea piese ce compun un puzzle magnific,daca as sti cum sa le potrivesc...dar probabil e descompusa de indiferenta,in mai multe parti...inegale intre ele.
Putrezesc pe dinauntru,viermii societatii imi mananca sensibilitatea simturilor,sentimentele imi sunt atrofiate iar emotiile amputate fara anestezie de catre ciudateniile cu chip de om.
Incerc sa ma regasec in propriul eu dar nu reusesc deoarece e plecat in delegatie impreuna cu inima mea pe insula fara nume,creata de constiinta mea de care m-am despartit de mult printr-un divort in care i-am cedat toate bunurile mele interioare,desigur ca mi-a intentat un proces creierului privind abuzurile nocturne care se manifestau fara voia ei,uneori chiar si in timpul zilei.Procesul nu a durat mult,sentinta a fost scurta si irevocabila.Martorul acestor intamplari a fost inima care fara voia ei a trebuit sa ma paraseasca,fiind constransa de anumite imprejurari intimidatoare...i s-a promis incetarea fluxului sangvin daca nu este de partea acuzarii.
Din acel moment Farul Universului peste care am presarat atata pasiune arzatoare,intarit cu lacrimi sarate s-a daramat in marea fara cuvinte a tinutului fagaduit dorintelor neindeplinite.Chiar si adapostul umil al milei a fost strivit de buldozerul infailibil al urii.Soarele apune pentru ultima oara in acest taram nefinalizat,innecandu-se in orizontul iluziilor care au invadat chiar si ultimul colt al adevarului.
Carja care mi s-a facut cadou neputintei mele este una din otel austenic,ornamentata cu piele intoarsa de morelia spilota,menita sa-mi cauterizeze ranile adanci.O folosesc usor si deja imi este chiar draga,o iau cu mine peste tot si ma laud cu frumusetea ei.Seara cand o las langa noptiera si nu reusesc sa adorm,ma uit la ea si ii dedic cele mai frumoase versuri de glorie iar cand incetez asupra acestei ticalosii incep sa plang cu plapuma trasa peste cap,sperand sa ma sufoc intr-un tarziu si sa-mi iau adio fara nici o urma de regret de la aceasta condamnare,dar nu reusesc...trag plapuma si inspir o gura de aer inchis,adormind in nestire.
Uit de unde am plecat si incotro o apuc,bezna beciului in care ma aflu nu-mi ofera o raza de lumina cu ajutorul careia pot sa gasesc scarile destinului,tevile care se afla langa mine si prin care circula deseurile de deasupra mea imi tin de cald atunci cand sunt la un pas sa ma dau cu capul de zidurile ignorantei...


Prefa-te ca esti aici cu mine,doar tu si eu,nimic mai mult.

0 ~Delirari~: