Pentru tine

Soseaua e goala si uda,pustie si destul de lata incat mirajele sa se poata naste.E vara tarzie,trupurile bronzate se intind lenese cu fata spre sosea,in spatele lor aflandu-se oceanul albastru acoperit de lumina soarelui gigant.Aici unde soseaua uda coexista in paralel cu oceanul...se pierd vise si se nasc altele noi.Cand fumam delirari si melancolie aparatul meu foto capta galaxiile indepartate,nisipul plajei se unduia sub calcaiele mele aprinse dupa o bucata de carne frageda...eram in cer si norii de deasupra mea imi propulsau toata culoarea paradisului prin filtrul retinei alimentat de adrenalina spumoasa.Nimic nu trecea de trupul meu drogat,cinematograful si scenele de teatru ma invidiau pentru publicul meu numeros si plin de personalitati rare.Eram eroul principal iar eroina mea se infatisa intr-un obiect interzis spiritului meu eroic,era neagra si transparenta,lucida si trecatoare...acum valurile se sparg usor iar eu impreuna cu ele...


Traficul greoi se consuma intre cele doua puncte moarte,fara retinere si repros.Punctul mort X e format dintr-o crusta dura argintie,avand la baza lui o multime de gaurele prin care isi trage seva dulceaga...ajungand la el cu ajutorul insectelor sclave.Punctul mort Y e format dintr-un invelis lichid de apa vie,avand la baza lui mai multe conducte suprapuse din care izvoraste seva dulceaga pentru punctul mort X.Acest schimb neobisnuit dar totusi natural,refuleaza cand punctul mort X primeste flux continuu si uita sa returneze multumirile de rigoare impreuna cu insectele lacome dupa seva,intepenite in gaurelele lui.Se pare ca acest microcosmos functioneaza dupa legea iubirii,intotdeauna unul v-a da mai mult decat celalalt indiferent de timp si modalitati,de textura si culoare.De cele mai multe ori un punct mort ii v-a sustine functionarea celuilalt prin sacrificiu si daruire totala.Totusi e naspa...


Miroase ingrozitor dar sunt atras permanent de gustul si suprafata ei neteda,sunt dependent in ultimul stagiu de a o tine intre degete si a o invarti intre buzele crapate de atata risipa.Ma ameteste grav dupa 7 minute daca o consum fara sa ma fi intalnit cu ea dis de dimineata.E destul de daunatoare si periculoasa,amintirile in legatura cu ea sunt inca vii si pline de farmec chiar si dupa 2 ani de la renuntare.Cateodata mi-ar placea sa fiu in locul ei,sa poluez si sa dispar la fel de repede precum am fost produs...sa-i fac pe ceilalti sa uite ce inseamna independenta si sa afle ce rezulta din dependenta.Multi au murit si mor din cauza ei...probabil e si acesta un lucru bun,oricum suntem prea inghesuiti pe acest pamant distrus.Am incetat sa mai sufar din cauza ei si chiar nu-i duc dorul,mi-e indiferent totul,chiar mi se rupe,o dau dracului cu gustul ei cu tot,sa dispara din partea mea...femeile astea.


Curiozitatea imi ucide nerabdarea si ma lasa in nepasare.De tot ce am parte ma induce in eroare,imi otravesc spiritul de observatie cu gunoaie nereciclabile si-mi mintesc simturile cu vise pentru nebunii legati in camasa imposibilului.Totul se invarte in sens invers acelor de ceasornic si se fisureaza pana la temelie peste craterele din inima mea.Meteoritii iau foc la intrare in sufletul meu,imprastiindu-se intr-o gramada de proiectile inflacarate ce decoleaza fortat peste suprafata organelor mele afumate.Dispar cand orologiul bate spre ora 12 in padurea decorata cu animale impaiate si revin cand bate spre ora 1...ca sa nu intarziu la facultatea noctura de insomnie cronica.Cafeaua se invarte in jurul zaharului tos si porneste spre creierul meu ud de aburii sticlei de absolut la 0,70l.Deraiez putin si sunt impacat cu orgoliul meu de aceasta combinatie reusita...ma ridic spre cer si plutesc...


Te iubesc petala mea micuta de trandafir rosu cu tepi incapatanati,care nu lasa pe oricine sa-i atinga frumusetea si sa guste din dragostea ei vesnica.Te port peste tot cu mine,suntem 2 chestii banale de nedespartit,eu te pastrez in buzunarul de langa inima mea agitata,invelit intr-o bucatica de matase rosie...iar tu ma pastrezi printre petalele tale ofilite,pisate si rascolite de trecerea timpului.E important ca ne iubim si avem grija unul de celalalt.Esti micul meu diamant neslefuit iar eu sunt micutul tau dragut tradat in dragoste de catre ceilalti trandafiri neofiliti,vanduti celor cu sufletul pregatit pentru amanet.Dar nu mai conteaza ceilalti...sunt absenti in prezenta noastra de neremarcat.Te iubesc enorm micutul meu iepuras...as face orice pentru iubirea noastra eterna...chiar sacrificiul suprem,sa te las sa ma inseli cu alte petale vestejite si pline de spini falsi...

Descarcare

Te intrepatrunzi adanc in madularele mele cautand o mica oaza care sa te scape de vremea rea a sufletului meu,nemaisuportand mustrarile constiintei si bataile tot mai accelerate ale inimii.Nu te poti impaca cu tine insuti ca trebuie sa-mi parasesti firimiturile de suflet care mi-au mai ramas in urma dezastrului provocat de sentimentele tale bazate pe ura.Te-as alunga din sufletul meu intr-o clipita dar in acelasi timp te-as pastra langa inima mea ca si pe-o amintire frumoasa,dar dureroasa.Sangele meu iti incalzeste iubirea care ti-a mai ramas pentru mine...nu astept minuni si nici compasiune,iubire sau mila...doar prezenta ta ma poate vindeca definitiv...te iubesc iubirea mea,ramai cu bine.


Peste tot haosul din jurul nostru pana la stropii de ploaie care cad intamplator peste geamul ferestrei mele...noi doi ne vom regasi oriunde am fi,chiar daca vom fi in celalalt capat al lumii...jumatatea inimii mele v-a bate necontenit in pieptul tau,sangele meu iti v-a curge prin vene impreuna cu cele mai ascunse taine ale sufletului meu...tu vei exista in mine iar eu in tine...dragostea dintre noi v-a fi mai presus de orice inseamna divinitate,nimic nu se v-a pierde chiar daca vom pieri,iar daca v-a fi asa...voi lupta chiar si pe cealalta lume pentru iubirea noastra.


"De ce ma lasi sa cad mereu...sa ma lovesc de stanci,sa fiu mai blestemat ca si un zeu?"...pierdut printre masele de tantari avizi dupa gustul sangelui,ramai singurul meu refugiu egoist,iti iubesc incapatanarea mai mult ca si tigara dupa sex,ea te face mai naturala si mai senzuala decat alta fiinta asemanatoare tie...esti doar tu insuti,nimic mai mult...de aceea te iubesc si te doresc clipa de clipa in patul meu.Dar pentru mine vei ramane intotdeauna o creatie complicata deoarece imi este greu sa-ti inteleg naturaletea,imi plac gesturile tale subtile urmate mereu de semnul intrebarii.Cateodata dupa ce ne culcam impreuna imi aduc aminte de privirea ta de la inceput care era innecata-n dorinta si curiozitate...dar acum e goala si plictisita la fel ca trupul tau in asternutul meu.Gandeste-te la o chestie...unde e flacara noastra de nestins?


Trei zile...nimic mai mult,nu mai ai nici un drept,nici macar cel de a tacea...cochilia melcului e prea mica pentru tine,degeaba iti cauti un adapost care sa te fereasca de vorbele mele inghetate si pline de praf.Nimic nu te mai poate salva in afara de iertarea mea,fara ea esti pierduta ca si-o corabie pe-o mare agitata,fara echpaj.Degeaba astepti putina mila facand balonase la gura si lenevind inconstient peste iluziile create de mintea ta confuza indopata cu analgezice,totul vine de la sine daca iti doresti ceva cu adevarat...dar tu...NU...esti ca si-o scroafa-n patru labe la imperechere care asteapta doar sa primeasca,nu ai initiativa deloc si te urasc si mai mult pentru chestia asta.Dar hai sa nu o mai lungim...TE IERT.


Peste toate vom trece cu fruntea ridicata,chiar daca v-a fi sa luptam cu necunoscutul pana in ultima clipa,niciodata nu ne vom abandona pe drumul necunoasterii...caci ne iubim mai mult decat orice pe lumea aceasta.Mainile noastre se vor cauta mereu pentru a-si gasi impreunarea,caldura si mangaierea,ochii nostri nu vor uita niciodata lacrimile care au cazut pentru durerea celuilalt.Ne vom iubi pana cand moartea insusi v-a muri.


Timpul nostru e total diferit de cel din lumea reala.Cand suntem impreuna se opreste langa noi si invata ce inseamna rabdarea si cum sa daruiesti ceva fara o anumita conditie...cel din lumea reala trece rapid,fara regrete si fara nici o cale de intoarcere,se impune prin conditie si plata...dar al nostru e ca si absent,suntem singurii care guverneeaza legile iubirii...nu avem nici secunda,nici minut,nici ora intre noi...suntem in afara spatiului masurat...intre dragoste si ura,intre bine si rau...noi suntem totul si nimic.


Cand voi ramane fara nici o amintire in legatura cu tine,te voi gasi mereu intr-o sticla veche de vin,deoarece esti si vei ramane vesnic o seducatoare in rosu cu un gust dulceag de du-te vino pe gatlejul meu.


Gandul ca peste o vreme totul se v-a termina intre noi,ma face sa te doresc si mai mult...la fel ca prima oara cand ne-am privit in ochi daca iti mai amintesti...acum te vreau din ce in ce mai mult,esti ca un drog pentru mine,ma lupt ca sa te am in preajma mea...respir de fiecare data cu gandul ca asta v-a fi ultima clipa si nu voi mai putea sa-ti simt pulsul inimii pe buze...(fa-ma sa te doresc).


Apus de rosu argintiu deasupra amintirilor mele...totul se leaga si se dezleaga in amintirea ta,chiar daca m-ai uitat asemeni unui tablou plin de praf pe-un perete patat de substantele dragostei in toti acesti ani petrecuti impreuna fara regret...dar totusi eu te regret si intotdeauna o voi face deoarece ai fost "acel ceva" din viata mea.De ce nu exista o cale sa imortalizam clipele in care ne doream ca timpul sa se opreasca in loc? De ce trebuie sa ne amintim de acele clipe doar cand suntem prizioneri in abisul singuratatii? Vreau sa mor inauntrul tau,langa inima ta, ca sa-mi ramane sunetul ei intiparit pe vesnicie in timpane...


Prostii...te minti pe tine si...minti mai departe...cat crezi ca mai functioneaza acest aparat ambivalent de tras tepe?! Opreste-te...te roaga o voce din subconstientul tau...Opreste-te!!! Dar degeaba...minciuna e tot una cu inima ta care-ti improasca neadevar prin vene.


Primavara insumeaza renasterea naturii si a omului.Totul in jur se lupta pentru viata,copacii isi formeaza coroana maiestuoasa asemeni unui plaman plin de oxigen,florile se-ntrec in paleta de culori calde si reci,menite sa-ti redeschida alte orizonturi innecate-n apusul soarelui.Pasarile iti incanta auzul si te imbie sa dansezi alaturi de ele dansul tribal al reinvierii.Totul se amesteca si se contopeste asemeni trupurilor de indragostiti in plina noapte de primavara.


Departe de mine gandurile tale bolnavicioase,lipsite de ticurile realitatii sinucigase,pastreaza-le-n amintirea ta,nedescatusate pana in ultima clipa a mortii.


Apune peste sufletul meu durerea crunta a nepasarii,inima iti ingheatza in tacerea gandurilor mele iar sufletul iti bantuie bezmetic in negura mirajelor.


Totul se invarte in jurul unui haos controlat de visele noastre neindeplinite,prabusite pe aeroportul fara pista...


Fara tine as fi doar un cadavru aruncat intr-o groapa comuna,o frunza uscata intr-un copac neatins de adierea vantului,un vis neindeplinit uitat undeva intr-un colt al mintii...un val care spala trupurile putrede de pe mal in loc sa spele sufletele celor care il asteapta...o albina fara nici o floare-n lume...o lacrima ce se scurge pe obrazul tau din nefericire...o vioara ce nu scoate nici un sunet...un apus de soare fara privitori,as fi doar o umbra pe asfalt fara trup.

Inainte de apus

Calatoream impreuna cu sufletul meu pereche spre universuri lichefiate de miscarea vibranta a dragostei.Reuseam sa ne inducem unul celuilalt tot ceea ce gandeam,fara a mai fi nevoie de cuvinte desarte...ne priveam in ochi cateva clipe intelegand dupa aceea perfect ce se afla in interiorul nostru.Nu reuseam sa ne maniem unul pe celalalt,dimpotriva...exista o atractie continua care pastra intre noi un echilibru divin,eram goliti de prejudecati si inhibitii,respiratia noastra era imbibata in aburii de alcool al unirii trupesti,trupurile noastre nu se mai saturau unul de celalalt si mereu o mana o cauta pe cealalta sau o gura pe buzele celeilalte.
Toata diferenta dintre lumea reala si cealalta consta in simplul fapt ca acolo nu se cunostea definitia de saturare,nu existau limite mai presus de cele ale iubirii,pretutindeni existau indragostiti la fel ca si noi care erau sub efectul de transa a iubirii,trupurile lor frematau nestingherite de tumultul senzualitatii,se iubeau patimas,fara regrete...fara ura.
Cateodata aveam impresia ca iubita mea e sensul intregului univers,logica de neclintit a vietii si a pasiunii omenesti,reprezenta ansamblul toturor dorintelor mele,totul se afla in ea si in acelasi timp ea le gasea in mine...existam doar pentru noi doi,zambetul pe care il afisa cand era fericita era asemenea unui copil inocent,absent de ce se intampla in jurul lui,care misca din manute extaziat de corpurile straine din jurul lui.
O strangeam deseori in bratele mele si ii transmiteam toate emotiile mele printr-o simpla atingere,ne intelegeam pana la ultima legatura de ADN care compunea dragostea noastra,aceasta imbinare a destinelor noastre ne-a facut sa intelegem minunatiile vietii si sa ne bucuram de fiecare amanunt in parte,gustam impreuna din dulceata fructului nostru si ne stapaneam setea cu sarutari calde pe trupurile noastre dezgolite.
Dar cand am revenit la realitate...totul s-a schimbat,au aparut suspiciunile si ura,zambetul nostru era artificial,buzele noastre nu-si mai cautau atingerea de altadata,gandurile noastre erau mereu in alta parte,totul s-a daramat asemenea unui domnino...ea s-a luat cu altul iar eu am ramas suspendat undeva intre vis si realitate,dar nu regret...stiu ca altundeva vom fi din nou impreuna...la fel ca doua vietati mici ce nu insemneaza prea mult pentru cei din jurul lor,gata sa le striveasca dragostea la orice pas...oricum...ei vor insemna TOTUL.

Aceeasi poveste

Incerc din rasputeri sa ma regasesc si sa ma gandesc bine la ceea ce imi doresc de la viata aceasta,dar pur si simplu nu reusesc in acest mediu tensionat,necompatibilitatea din jurul meu imi preseaza organele vitale,creierul mi-e stors de aceleasi ganduri sacaitoare de ani de zile,imi imbatraneste pielea de la praful anilor pe care i-am pierdut degeaba,cu niste urme adanci de regrete.Sunt inca tanar dar asta nu va mai tine mult...ooo nuuu...deja incep sa prevad finalul cand imi voi pierde entuziasmul pentru a face ceva formidabil de care sa imi aduc aminte cu placere,pe bune,chiar NU TRAIESC,sunt pur si simplu mai mort decat soldatii ucisi pe toate campurile de batalie din razboaiele precedente.
Oricum o sa plec(ma mut cu altcineva)sper ca dincolo sa imi fie mai bine,sa ma pot regasi sub o alta forma,probabil voi fi un cameleon,silentios si invizibil,dar tot cu aceleasi vicii si ticuri proaste...nu e nici o problema,sunt cameleon de acum incolo,ma va observa doar cel interesat de actiunile mele.Vreau ordine in viata mea si un anumit echilibru interior care e mult mai important decat un echilibru al actiunilor mele in societate...stop...ce-s astea? planuri? la dracu cu ele,sunt un egoist...oare? Egoism= Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora...hmmm....probabil,dar ca sa fiu impacat cu mine insumi,stau si ma gandesc ca pur si simplu nu am pentru cine sa ma interesez cu advarat,nu merita...oricum pana la urma toti te vor dezamagi si te vor lasa balta ca si altadata,nu-i lua in seama...sunt niste umbre care pier impreuna cu apusul soarelui,muste sezoniere.Tot ce conteaza in acest moment este persoana ta,caruia trebuie sa-i acorzi atentie sporita zi de zi,altfel te va parasi intr-un final si vei ramane doar o carapace goala batuta de arsita soarelui pe o plaja pustie,desigur ca nu ti-ai dori asta,poate doar uneori cand ai sentimentul ca esti singur pe lume.
E adevarat,pana la urma toti suntem singuri si trebuie sa trecem prin rahatul asta de viata cu capul sus,sa ne pastram demnitatea pana la ultima inghititura...probabil cei care o fac cu capul plecat le e doar rusine de ei insisi si de ceea ce trebuie sa faca,sa fim sinceri,uneori are gust mai bun cand il condimentam cu putina fericire de aia ce te face sa-i suni pe toti din lista de telefon si sa le spui ca-i iubesti dupa cateva pahare golite.
Sunt din ce in ce mai monoton ca si tine de altfel,nu esti mai presus ca mine,iti place si tie sa stai tolanit si sa te gandesti ce rau iti merge cand observi ca nu te baga nimeni in seama si iti rade sarcastic in fata privindu-te de la etaj.Incerci sa schimbi ceva si vezi ca nu merge,intra ura in tine si incepi sa te scarbesti de tot ceea te inconjora,te descarci cu ajutorul alcoolului la diferite petreceri si iti promiti solemn sa te lasi de fumat,dar a doua zi o iei de la capat si tot asa...pana clachezi in stil mare...eiii...de acolo ai o sansa probabil,dar nu e sigur.

Tragedia vietii nu este ca se termina atat de repede, ci ca asteptam atat de mult sa o incepem. – W. M. Lewis

Ipocrizie

Se trezeste dimineata cu greu,remarcand ca nu mai are energia de altadata ca sa inceapa o viata noua in fiecare zi.Se spala pe fata cu apa rece sa se trezeasca rapid deoarece risca sa intarzie la umilul loc de munca care ii asigura functionarea organismului pe aceasta planeta.Observa ca este din ce in ce mai slab,fata ii este intr-o continua incruntare,iar petele rosii de pe fata ii sugereaza faptul ca are anumite probleme cu tensiunea,transpira abundent in palme si inima ii tresare energic de fiecare data cand se gandeste la seful lui...care il considera pur si simplu un mic copil.Isi soarbe cafeaua dintr-o inghititura,pregatit sa indure cele zece minute de ger amestecat cu nicotina pana la locul de munca,isi uraste viata la fel ca si pe el,probabil mai mult pe el decat viata.Se intreaba adeseori de ce nu reuseste sa fie ca ceilalti...pur si simplu nepasator si obscen.Considera ca toata aceasta repetare nefireasca a evenimentelor din viata lui e doar un impas temporar si ca norocul ii va surade cat de curand...dar in adancul sufletului isi da seama ca se insala pe el insusi,ca sa poata sa mearga mai departe prin acest rahat imens in care se afla.
Nimanui nu-i pasa de el,poate doar superficial,il afecteaza chestia asta intr-o oarecare masura dar s-a obisnuit la fel ca si cu locul de munca.Dragostea pe care o cauta e prea perfecta pentru lumea in care traieste,iluziile si fantasmagoriile ii tin de urat cateodata cand singuratatea il copleseste impreuna cu depresia.
Se asteapta la prea multe si presupune ca de aceea nu prea ii reuseste nimic din ceea si propune,viata lui e cladita printr-un tunel care nu are capat de iesire,sapa adanc cu unghiile de fiecare data,dar nu da numai peste pietre colturoase si amintiri pe care nu reuseste sa le stopeze intr-un sertar al mintii,lipite cu o eticheta simpla:caz clasat.
Isi doreste enorm sa dispara definitiv cand este lovit de ignoranta si sentimente perfide,nu-i mai tolereaza pe cei din jurul lui cand ii observa cat de superficiali si ipocriti isi joaca numarul milei.Ar vrea sa-i ucida cu sange rece,sa le lase craniul zdrobit cu creieri siroind spre gura de canal ca dupa aceea sa le sopteasca la ureche:acum este mai bine si pentru mine si pentru tine,dormi in pace.
Nu are nici o figurina mistica iluzorie pe care sa o slaveasca si sa i se inchine cu admiratie,nici un tablou,infatisand omul perfect sau vreo alta reprezentare a ispasirii,crede doar in dragoste,isi pune toate sperantele in puterea ei miraculoasa de-al trezii la realitate.Spera sa cunoasca doar dulcea ei suferinta,sa-i deschida ochii infingand in el un cutit incins,urlandu-i in fata ca o curva disperata:Trezeste-te dracului!esti doar un animal ca si cel de langa tine,asa ca fa-ti traba de caine!
Dar el nu...e doar un biet.Sper sa-i zdrobeasca cineva capatana!

Incomplet

Incomplet.Atat pot sa spun despre mine.Caut de multi ani acea piesa data naibii si nu reusesc nicicum sa o gasesc,e pierduta undeva in abisul sufletului meu,probabil zace neajutorata intre atatea piese ce compun un puzzle magnific,daca as sti cum sa le potrivesc...dar probabil e descompusa de indiferenta,in mai multe parti...inegale intre ele.
Putrezesc pe dinauntru,viermii societatii imi mananca sensibilitatea simturilor,sentimentele imi sunt atrofiate iar emotiile amputate fara anestezie de catre ciudateniile cu chip de om.
Incerc sa ma regasec in propriul eu dar nu reusesc deoarece e plecat in delegatie impreuna cu inima mea pe insula fara nume,creata de constiinta mea de care m-am despartit de mult printr-un divort in care i-am cedat toate bunurile mele interioare,desigur ca mi-a intentat un proces creierului privind abuzurile nocturne care se manifestau fara voia ei,uneori chiar si in timpul zilei.Procesul nu a durat mult,sentinta a fost scurta si irevocabila.Martorul acestor intamplari a fost inima care fara voia ei a trebuit sa ma paraseasca,fiind constransa de anumite imprejurari intimidatoare...i s-a promis incetarea fluxului sangvin daca nu este de partea acuzarii.
Din acel moment Farul Universului peste care am presarat atata pasiune arzatoare,intarit cu lacrimi sarate s-a daramat in marea fara cuvinte a tinutului fagaduit dorintelor neindeplinite.Chiar si adapostul umil al milei a fost strivit de buldozerul infailibil al urii.Soarele apune pentru ultima oara in acest taram nefinalizat,innecandu-se in orizontul iluziilor care au invadat chiar si ultimul colt al adevarului.
Carja care mi s-a facut cadou neputintei mele este una din otel austenic,ornamentata cu piele intoarsa de morelia spilota,menita sa-mi cauterizeze ranile adanci.O folosesc usor si deja imi este chiar draga,o iau cu mine peste tot si ma laud cu frumusetea ei.Seara cand o las langa noptiera si nu reusesc sa adorm,ma uit la ea si ii dedic cele mai frumoase versuri de glorie iar cand incetez asupra acestei ticalosii incep sa plang cu plapuma trasa peste cap,sperand sa ma sufoc intr-un tarziu si sa-mi iau adio fara nici o urma de regret de la aceasta condamnare,dar nu reusesc...trag plapuma si inspir o gura de aer inchis,adormind in nestire.
Uit de unde am plecat si incotro o apuc,bezna beciului in care ma aflu nu-mi ofera o raza de lumina cu ajutorul careia pot sa gasesc scarile destinului,tevile care se afla langa mine si prin care circula deseurile de deasupra mea imi tin de cald atunci cand sunt la un pas sa ma dau cu capul de zidurile ignorantei...


Prefa-te ca esti aici cu mine,doar tu si eu,nimic mai mult.

Sclavism

Suntem captivi intr-un sistem lipsit de amuzament,ce nu lasa loc intimitatii si a vietii de familie,care este stalpul acestei societati democratice.Avem prea multe `ispite` in jurul nostru care ne deraiaza de la normalitate la anormalitate.La lucru majoritatea dintre noi suntem niste simpli sclavi pe o plantatie pe care se seamana doar boala si ignoranta.Ne asuprim sentimentele fara remuscari si ne controlam emotiile mai bine ca oricand,transformand minciuna in adevar pur.Ne credem chiar si pe noi din moment ce asa ne impune sistemul in care traim.(`Ori esti de partea noastra,ori nu mai existi`).Parerea noastra personala conteaza prea putin deoarece nu este nevoie de roboti care gandesc ci doar de niste sclavi,fara drepturi omenesti si fara initiativa.
Unde dispare libertatea despre care vorbesc toti marii conducatori ai acestei lumi? dreptul de ati exprima ofurile si ideile tale?...nonsensuri,nimeni nu mai are timp sa te asculte sau sa se uite in ochii tai sa te descopere pe TINE,CEL adevarat.Mediocritatea curge in sangele nostru ca si vinul de proasta calitate pe gatlejul unor nesatisfacuti.
Trebuie sa recunoastem ca eu si cu tine am putea face mult mai multe pentru cei din jurul nostru daca i-am lua cu binisorul si i-am pune sa aleaga intre doua lucruri in care consta toata viata lor,probabil dupa aceea ar lua si ei unele masuri si totul s-ar transmite in lant la fel ca si prostia.
Suntem corupti cu promisiuni ce nu se refera la noi,uitam cat de egoisti suntem fiecare in parte...si de ce nu ar fi si cel de acolo?,oricum asta nu mai conteaza asa de mult deoarece acum se merge in linie dreapta,eu spun!tu faci.
Iti bate inimica in piept la fel ca picamarul in mainile unui muncitor cand trebuie sa dai explicatii pentru o anumita problema,dispare responsabilitatea pe care o aveai mai devreme,simtul raspunderii iti este zdruncinat de consecintele pe care o sa le suporti dupa incheierea convorbirii,banul este deja stapanul tau iar tu esti sclavul lui care il va sluji necontenit zi de zi,asa cum se cuvine.Cand ai un leu in buzunar parca nu ai avea nimic,dar leul acela valoreaza mult mai mult decat ti-ai putea inchipui,insumeaza libertatea ta.
Desigur cand nu o sa mai fim sclavii bunului nostru propriu o sa intelegem ca nu suntem inrobiti de nimic si de nimeni,libertatea exista fara doar si poate,dar din pacate ne este infatisata sub forma imbietoare a consumului de materiale polunte,excese in imbracaminte,mancare si distractie,asta nu inseamna libertate,inseamna inrobire.
Tot ce vedem in jurul nostru este perisabil,atat timp cat pantecele nostru o sa gandeasca de unul singur si o sa fie cel care o sa aleaga necontenit,o sa fi un instrument de exploatat pe termen lung cu garantie(Daca nu mai functionezi te refacem noi,nici o problema,dar prima data platesti`)
Unde e amuzamentul pana la urma in toata aceasta chestie?trebuie sa fie unul..aaa...da...e cu subinteles...NE ASTEPTAM LA MINUNI.