Eu si tu.

eu si tu pe o banca in apropierea malului...
e frig afara si pustiu.incet prin mrejele intunericului se mai intrezareste cate un cuplu asemeni perechilor de salcami triati pe marginile lumii,unul cate unul,asteptand vesnicia in tacere.
asemeni primaverii ivite de sub pecetea grea a iernii ce isi cauta sora vitrega,ce in ciuda asteptarii noului,iarna ramane ancorata de picioarele bancii noastre...stivuita pe pamantul semi-inghetat.
cu un caracter de invidiat incearca din ultimile puteri sa lase amprente peste amprentele sufletului nostru,conceput din vorbe banale si umor plictisit la maxim.
vantul ce cresteaza firul de iarba ne plesneste domol obrajii inflacarati,precum palma parinteasca plina de asprime infundata,amplificandu-se cu sunet inauntrul nostru necunoscut...chiar si noua.
eu si tu cunoastem deja povestea noastra epica desprinsa din filele de bumbac al unui anotimp muribund.
constransi in silentiozitate ne imbratisam timid pe tema intalnirii,crezand pentru o clipa in linistea exterioara a societatii expirate inainte de termen...agatandu-ne de gandurile unul altuia in speranta ca frica si neincrederea vor stagna in jurul nostru fara semne panicate.
ne cautam caldura mainilor tachinandu-ne printre vorbe fortate,deformate instantaneu de filtrul suspiciunii.
iti gasesc linistea in finalul sarutului prea incarcat de dorinte si vise umede incercand din rasputeri sa fur din coltul ei stangaci,oferind doza injectabila sentimentelor lipite de peretele zgronturos al visului nostru.
ma servesc rece printr-un pact fara pecete sub siguranta nearsa a firului subtire ce ne sprijina grumazurile pe gandurile incordate,maleabile prin timp si voie.
te privesc pierdut in urma picurilor amorului,prin timp in spatiu dezgolit de complexe egoiste...in ochii rosii,tulburati de trena lunga a rochiei de nunta,imbotita`n rafale spulberate...
ti`as povesti inceputul sfarsitului dar mie frica de mine insumi,mie frica de tine insuti.
o frica bizara ce ma gaseste in acelasi peisaj navalnic al trecerii mele in fiinta...ea pandeste si asculta tot...gasind sa ne ucida cu ganduri si simturi inmoiate`n ceasca dulceaga a sinelui.
eu si tu,poveste fara cuprins,ne tinem de suflete ca doi copilasi cu mainile impreunate deasupra inimii.
eu si tu contam doar unul pentru celalalt mai mult decat soarele in asfintit.
ancora a fost aruncata de izbeliste in mijlocul oceanului pierdut in strafundurile marii fara nisip,e timpul ca substanta inhalata sa ne inalte deasupra misticului...e timpul sa plutim spre infinit.

p.s. lasa-ma se te cuprind...