BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

joi, 10 iunie 2010

Un du-te vino pe-o creanga uscata



Batea spre ora 10 pm,se plimba singur pe aceleasi strazi intunecate,linistite cu casele darapanate,fara ochi indiscreti care l-ar fi putut sa-l smulga din universul optimistic al intunericului in care traia.Tramvaiele se retrageau incet spre depou,zgomotul traficului se atenua cu fiecare secunda ce prevestea intunecimea care invaluia blocurile comuniste.
Era trist...chiar foarte trist,era speriat de gandul ca suferea de o boala psihica,posibil o depresie cronica,constient ca ceva ciudat punea stapanire pe viata lui.Nu suporta gandul sa traiasca cu un handicap mental care i-ar fi putut afecta visul de-o viata...acela de a ajunge un renumit psiholog.
In ultima perioada din viata lui era chiar nepasator de tot ceea ce se intampla in jur,nu-i pasa catusi de putin cum este imbracat,aranjat sau daca il observa cineva...imi placea totusi ceva la el,avea ceva special,in fiecare lucru neimportant pentru ceilalti,pe care il observa cu atentie in drumetiile lui solitare,gasea ceva mistic,magic as putea spune...ceva ce extragea acel lucru din obisnuita banala in care exista.Visa enorm de mult,calatorea departe peste timp si spatiu,mari si oceane,insule si continente.
O fire rece si retrasa,indifent la parerile celor din jur,emitea vibratii ciudate,curioase...persoanelor ce incercau sa-l cunoasca indeaproape.Emotiv si deranjat de neverosimilitatea ideilor asupra vietii se degaja printr-o tigara aprinsa intre buzele neiubite cu adevarat de catre nici o feminitate terestra.Simplu,obsecen de seducator,micutul pamantean semidoct se invartea in jurul personalitatii vagi ale propriului `eu`,captiv intr-un labirint francmasonic,orbita `legat` la simturile sufletului pe langa planeta unei divinitati neintelese.
Iubea muzica ciudata,trista si relaxanta,bauturile fine,filosofiile fara sens intr-un parc in care predomina in exces verdeata,amorul de toate tipurile,misogismul lui infantil si femeile ce-i alimentau conceptiile negativiste asupra personalitatii lor egoiste,stia ca toate erau la fel dar ii placea sa le ofere posibilitatea sa-si joace numarul amuzant al teoriei ca majoritatea sunt excelente in capacitatea de a darui iubire profunda...sa fim sinceri.
Acest omulet inexistent,era convins ca o singura idee da nastere la multe interpretari si schimbari de situatie,o idee bine gandita pune populatia in miscare,inainte sa fie elaborata cu o prescriptie de utilizare.Stia ca lumea este o mare de ocean in care toate valurile se sparg inainte de a ajunge la tarm.De asemenea ca durerea poate sa fie ameliorata sau stopata cu ajutorul creierului,fara calmante si produse farmaceutice.Stia ca iubirea este comerciala si se vinde bine printre masele de mascarici de scurta existenta.
Amar in strop de lacrima pe-o coaja de portocala storsa intre degete,tradata de-o ceapa udata in vin sec si ornamentata pe-o limba roz de porc sufocat in abur de absint.
Intr-o zi caniculara de 23 septembrie pe la ora 10 pm,plimbandu-se singur...pe aceleasi strazi intunecate...linistite...cu case darapanate si ferit de ochii indiscreti...isi vizualiza fizic destinul pentru prima data in viata.Un copac batran si uscat in toiul verii,cu crengile intortocheate si incapatanate,il ademenea insistent spre el.Mintea ii era goala si plina de dorinta in acel moment,anesteziata pana in sufletul neuronilor.O franghie groasa,uitata pe-o creanga bolnava...il captiva coplesitor,vizualizand-o repetat ca si unica salvare posibila din acest laborator sadic al vietii.
Incet si sigur pe fiecare pas ce il ghida spre adevar,recapitula rapid intreaga viata pe care o traise artificial,punctele culminante si momentele optimiste spulberate.
Isi aseaza gatul in cercul perfect,se mai uita pentru ultima oara in spatele lui,inchise ochii incet si vizualiza valurile perfecte batute de lumina soarelui obitor cum se inghesuie sa ajunga la mal...asteapta pana ce se spargeau de stanci iar apoi isi arunca trupul in gol,leganandu-se in nestire...

0 ~Delirari~: