BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

miercuri, 16 iunie 2010

Kidnapper



-Ma intelegi...iubire? Chiar nu-ti mai pasa?...de ce?
-Pentru ca nu te mai iubesc...te-am pierdut undeva pe drum,totul s-a risipit langa acea casa veche cu geamurile sparte si zidurile prabusite...acolo te-am uitat.
-De ce langa acea casa veche iubirea mea?
-Fiindca acolo puiul meu... toata increderea mea in tine a disparut,m-ai privit pentru prima oara cu regret...mi-ai spus ca nu mai contez pentru sufletul tau...
-Dar te iubesc enorm de mult cum sa te pot privi vreodata cu regret...de ce imi vorbesti si te comporti altfel? Te iubesc mai mult decat isi iubeste un zeu jucaria...
-Totul s-a sfarsit intre noi ingerasul meu,iti vei da seama peste un timp de ce e mai bine asa,imi doresc sa iti amintesti numai clipele de neuitat si sa nu ma urasti in sufletul tau pentru hotararea mea,trebuie sa ma intelegi daca m-ai iubit vreodata cu adevarat.
-Dar...cum....cum sa te uit...nnnuuu...nu inteleg nimic,de ce ma departezi? De ce naiba ma faci sa imi pierd mintile?
-Cine imi v-a salva salva acum sufletul,cine ma v-a strange in brate cand un copil e absolut nimic pe langa sufletul meu trist si bolnav?
-Increderea in tine iubirea mea…increderea e raspunsul la toate problemele noastre pamantesti amplificate de gandirea noastra ce misuna mai departe decat ar trebui in dulapul inselaciunii.Din pacate eu sunt pentru tine acel buldozer ce distruge totul in calea lui,speranta si adevar,sunt acel rau necesar ce intoarce credinta pe cealalta parte si o arunca peste limitele nebuniei.Sunt un fel de moarte lenta ce traieste in fiecare persoana ce imi iubeste increderea falsa,doar o gazda nedorita ca si-o capusa.Acum,exist aici ,in sufletul tau gol …sa te ajut sa-ti regasesti propria incredere,puterea ce nu iti lasa capul plecat pentru un timp indelungat inaintea dezamagirii...
-DAR...te iubesc...opreste-te! Nu mai inteleg...ma doare rau...cum poti sa imi spui toate astea...te iubesc...
-Acum iubitul meu,ma doare si pe mine...sufletul imi plange peste cadavrele nevinovate ce le-am lasat in urma mea,simturile imi amortesc cu fiecare pas ce ma departez de iubirea ta...ochii mei plang amarnic si inima imi spune nu,dar e necesar...imi pare foarte rau.
-Nu pleca,te implor,ingenunchez in fata ta iubireeee,uita-te in ochii mei ce plang dupa tine,uita-te acum daca iti doresti sa fie ultima oara,uita-te si spune-mi ca nu ma iubesti...
-Nu...nu te pot privi,cunosti raspunsul,il sti si tu,acum in acest moment trebuie sa iti spun nu...nu te mai iubesc iubire,totul s-a terminat,adio...
-Dar stai,unde pleci? De ce trebuie sa pleci? Ce se intampla? Iubireeee spune-mi ca totul e un vis si nimic nu e real...spune-mi...

Casa veche,pierduta in coltul dintre vag si fictiune,se carceste dupa un tei batran amestecat intre castanii ce ating cerul...ciorile fac inconjurul hornului afumat si daramat pe jumatate,imitand rolul unei santinele banale.El intra in casa si inchide usa in urma lui ca si cum ar intra pentru ultima oara intr-o casa,un cavou mistic departat de tot,unde linistea se v-a odihni peste durerea sa nestapanita.Ea se uita in urma lui pentru o clipa...inchide ochii,scapand din reflex o lacrima calda pe rochia alba ce a primit-o in dar de la el,se intoarce si urmeaza cararea prafuita ce o conduce la iesirea din inimaginabil.

0 ~Delirari~: