BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

vineri, 9 aprilie 2010

Departe de tot



Cand simti ca nu mai poti sa treci peste durerea din inima ta,lasa-le pe toate...fugi de absolut orice si cauta-ma pe mine inauntrul tau...acolo in coltisorul sufletelului tau,ingradit cu stalpi de fildes.Unde m-ai ascuns acum mult timp cand ai simtit ca lumea rea vrea sa mi te fure si sa-ti ia dragostea fara de care nu mai aveai nici un rost in viata.Acum sunt doar al tau si voi fi atata vreme cat vei crede in nemurirea mea.Iar cand vei da de mine,pacea si linistea v-a cuprinde trupul tau de marmura rece sculptat de ingerii divinitatii.Love u my sweet dream...


Intr-un tarziu cand nimeni nu mai spera
Sa ninga iar ca la inceput
Ma ascund in ochii tai ca intr-o sera
Si cant un cantec trist si mut...


"Lumina solara...ce frumoasa e"...Trupul meu mort se scufunda-ncet in oceanul negru al durerii.Ochii mei absoarbe intepeniti ultima atingere fina a soarelui palid.Cu mainele departate de corp ma las purtat de voia lichidului rece si intepator.Intr-un final ajung in negura nepatrunzatoare a oceanului si plutesc departe de orice vietate acvatica...incet ma lovesc de stanci si ma infing in una mai ascutita.Paralizia totala ce ma cuprinde dupa strapungere,imi gadila sufletul...reusind dupa moarte sa mai schitez un zambet pierdut si dureros.E ciudat totusi...imi dau seama ca desi sunt mort sunt la fel de viu ca si inainte,pot sa simt ce se intampla in jurul meu dar nu ma pot misca.Simt ca innebunesc cu incetinitorul...vreau sa urlu dar gura mea nu se deschide,sunetele imi raman intepenite pe cerul gurii,apa dinauntrul meu umflandu-ma ca pe un balon gigant...plamanii explodand in mine precum minele.Atunci remarc ca sunt cu adevarat mort...mai mort ca mortul ingropat.Fantomele din trecutul meu ma bantuie prin spatele ochilor bulbucati,ma trag de mainile moi in stanga si-n dreapta,incercand sa ma disloce si sa-mi rupa membrele pentru a se juca cu ele...purtandu-le de-alungul coralilor inghesuiti.O lacrima reuseste sa evadeze din trupul meu putred infasurat in alge stravezii...se inaltza spre suprafata apei,urmand traiectoria razelor solare.O vad si sunt mandru de ea...peste putin timp reuseste sa iasa din apa,preschimbandu-se intr-un fluture semicolorat.Depasesc aceasta clipa minunata si incerc sa nu ma mai gandesc la absolut nimic...incerc sa fac pe mortul...dar nu reusesc.Imi patrund adanc mintea trecand de pragul nebuniei si ma transpun in raiul din inima mea pe care l-am cladit in timpul vietii...aici imi gasesc linistea de care am nevoie,pacea odihnitoare...acum pot spune cu adevarat...SUNT MORT.


Cei patru pereti langa care imi petrec aproape o viata-ntreaga imi sunt cei mai fideli sfatuitori.Ei imi absoarbe fumul de tigara si-mi permit sa dau cu pumnii cand simt dorinta sa ma razbun...sau sa-mi descarc frustrarile.Ma ajuta sa-mi regasesc urmele trecutului prin tablourile pe care le sustin.Imi iubesc peretii fiindca ei ma protejeaza de vremea capricioasa de afara si-mi ofera o stabilitate mentala,vizualizand lucrurile din jurul meu ca fiind drepte si de neclintit,impunandu-mi si mie aceasi stare sanatoasa.Cand sunt turmentat ma ajuta sa-mi pastrez echilibrul,iar cand nu observ ceva imi ofera intrerupatorul pe post de ajutor.Dar eu nepasator nu le acord nici cea mai mica atentie,inca pe langa asta ii patez mereu si nu-mi pasa de lucrurile agatate pe suprafata lor alba sau portocalie.De ei ma sustin cand fac amor si ii poluez cu gemete de placere...si nu-mi pasa...dar totusi ii iubesc.


Aburit si plictisit,ma regasesc de fiecare data legat la maini si ochi...cu arma semiautomata a nebuniei indreptata spre tampla mea dreapta nerabdatoare sa fie strapunsa.Astept momentul cand sangele imi v-a siroi pe fata si peretele alb din spatele meu se v-a manji de rosul aprins.Criza sentimentala pluteste-n aer pe langa tavanul superior patat de flegmele celor decapitati.Calaul e greu si alb la fata,pielea neagra cu care e acoperit transformandu-l intr-un slujitor al diavolului fara remuscari.Simplu,fara complexitate,cu o dexteritate de invidiat isi curata teava armei cu 3 petale de trandafir imbibate-n venin de cobra regala,menite sa-mi acopere gaura din tampla dupa impactul glontului.Fara ticuri si degete tremurande trage spre universul meu mic si intortocheat...lasandu-ma intepenit pe scaunul eliberarii,plin de sange proaspat si spumos.Durerea tamplei frumos ornamentate ca si-o floare in stadiul maturitatii,ma face sa-mi revad intreaga viata in cele cateva secunde ramase pana la moartea totala...imi revad mama cum ma saruta cand mergeam la scoala,tata cand imi dadea sfaturi despre viata...si fratele meu sufland in cele zece lumanari ce-i semnificau varsta...cainele la care am tinut enorm,toate fetele pe care le-am iubit si inselat in acelasi timp.Imi aduc aminte de primul joint tras cu cel mai bun prieten si prima atingere fidela a valurilor marii de care m-am indragostit pana la ultima suflare...prima noapte de dragoste sfarsita la rasaritul soarelui si ultima depresie urata soldata cu un pumn de medicamente...ultimul trandafir daruit din inima...ultimul sarut fara reprosuri mentale...ultima iertare si imbratisare primita de la iubita mea...ultima cearta cu mama mea care s-a sfarsit ci niste vorbe calduroase.Acum sunt pregatit sa mor...sunt impacat cu intreaga mea fiinta,ADIO.

0 ~Delirari~: